Functiile sociale ale educatiei

Orice economie pentru a se dezvolta are nevoie de fortă de muncă calificată, capabilă să-şi îndeplinească rolul care ii revine. Acest lucru este posibil prin educatie. In general asteptările de la un sistem educational sunt mari deoarece membrii oricărei comunitaţi sociale aşteaptă ca elevii să dobândească deprinderi necesare pentru a deveni cetăţeni productivi, care să respecte legile precum si normele morale. Cu alte cuvinte educatia nu trebuie să rezolve doar aspectele legate de muncă, ci si cele legate de comportament in societate. Din punct de vedere sociologic, educaţia îndeplineşte în societăţile contemporane mai multe funcţii:

1. Integrarea socială - pregătirea pentru a deveni membru productiv al societăţii şi integrarea în societate.

In prima etapă a vietii omul dobandeste modele de bază ale comportamentului uman (modele de comportare, atitudini, valori sociale) de la părinţi, rude, vecini, grupul de joacă sau din grădinită după care, într-o a doua etapă, beneficiază de sprijinul oferit de scoală sau alte institutii de invătămant. Pe parcursul anilor de scoală are loc un proces educativ instituţionalizat care il ajută să se integreze în profesie, il ajută in integrarea socio-instituţională precum si cea culturală.

În societatea contemporană cea de a doua etapă de integrare socială este sustinută pe lângă vechile instituţii ale familiei, şcolii şi bisericii, numeroase alte instanţe de socializare secundară: organizaţii profesionale, politice, instituţii de artă şi cultură etc.

2. Transmiterea culturii.

Educaţia transmite concomitent două tipuri de cunoaştere:

- cunoaşterea academică: acele informatii si principii de gandire acumulate/dobandite prin instruirea în cadrul disciplinelor academice;

- cunoaşterea institutivă: se acumulează procese şi capacităţi de învăţare precum si moduri implicite sau explicite de valorificare a cunoaşterii sociale.

De aceea e­ducaţia poate fi privită ca o modalitate de tran­­smitere a experienţei de via­­ţă, a culturii către generaţii ti­nere, de influenţare sistema­ti­că şi conştientă a dezvoltării in­telectuale, morale sau fizice.

3. Disciplinarea şi dezvoltarea personală.

Practica a demonstrat că pentru a avea cetăţeni productivi, care să genereze performantă si progres e nevoie de disciplină, punctualitate, perseverenţa şi respect. Tocmai de aceea aceste valori sunt considerate esenţiale pentru a supravieţui în lumea şcolii, iar scolile depun eforturi pentru a insufla valori legate de autocontrolul social şi dezvoltarea personală. În acest fel dificultăţile întâmpinate de individ în viaţa socială vor putea fi reduse iar el va fi antrenat să se adapteze la societate în modalităţi acceptabile.

Procesul de disciplinare constituie metoda cea mai importantă folosită în şcoală pentru educarea autocontrolului social.

4. Clasificare, selectie si plasarea indivizilor în societate.

Societatea asteaptă de la tineri ca acestia să devină “cetăţeni productivi”, incadrarea acestora in muncă urmand să se facă in functie de abilitatile si cunostintele pe care le deprind in perioada scolarizării. Scoala este cea care trebuie să facă o selectie corespunzătoare astfel incat in final să se ajungă la situatia ideală in care vom avea mereu “omul potrivit la locul potrivit”. Scorurile obţinute de elevi la diferite teste de cunoştinţe în şcoli sunt adesori hotărâtoare pentru admiterea lor în universităţi, instituţii, locuri de muncă. În acest fel educaţia îndeplineşte, practic, o funcţie de clasificare, selecţie şi de plasare a indivizilor în societate.

5. Progres şi dezvoltare.

Educaţia este unul dintre factorii ce condiţionează creşterea economică în societăţile dezvoltate contemporane. Nivelul de educaţie şi de formare profesională a populaţiei, capacitatea de a învăţa şi de a crea tehnologii mai bune constituie aşa-numitul “capital uman”, considerat la fel de important pentru dezvoltarea unei societăţi ca şi capitalul fizic ori resursele ei naturale. Sociologii apreciază că diferenţa dintre societăţi în privinţa gradului lor de dezvoltare rezultă mai ales din modul de activare a cunoaşterii, la nivel individual şi social”, iar economiştii constată că “o distribuţie inegală (a educaţiei în societate) tinde să aibă de obicei un impact negative asupra performantelor economice.

Cea mai interesantă observatie este aceea că atunci când mărimea capitalului fizic creşte în raport cu cel uman, se constată o micşorare a creşterii economice în societatea respectivă. Investitiile in mijloace fixe trebuie corelate cu investitiile in resursa umană iar mixul corect al acestora conduce la progres.